Archive
Paradoxul gropilor de pe drumul din Ghilvaci-Gară
Mai mulţi cetăţeni din Moftin se plâng de o bună perioadă la Primăria din comună şi cer de urgenţă reabilitarea drumului care duce spre satul Ghilvaci-Gară. Deşi este frecventată des de localnici, administraţia locală se pare că a uitat de
Consiliul Județean sprijină GAL-urile
Consiliul Județean Satu Mare a aprobat în ședința ordinară de luni patru proiecte de hotărâre prin care județul aderă la cele patru Grupuri de Acțiune Locală cu scopul de a sprijini asociațile până la implementarea noilor strategii. Așasar în urma
Băbuţ: ,,Vrem 10 puncte din următoarele 4 meciuri’’
Olimpia a fost învinsă sâmbătă pe terenul echipei Gaz Metan Mediaş, scor 0-1, în prima partidă oficială din acest an. Cu toate că formaţia pe care o reprezintă s-a îndepărtat astfel de locurile care duc în play-off, preşedintele Dan Băbuţ
Inspectoratul vorbește despre violența din școli
Din sursele Tv1 Satu Mare, la mai multe şcoli generale se foloseşte metoda „taxă de protecţie”, elevii cuminţi trebuie să plătească anumite sume de bani, altor colegi, pentru a sta în siguranţă la şcoală. L-am contactat pe inspectorul general al
În atenţia locuitorilor municipiului Carei
Primăria municipiului Carei îi roagă pe cetăţeni să fie înţelegători şi să aibă răbdare pentru că lucrările la reţeaua de canalizare se vor finaliza în luna iunie. De 1 an de zile la Carei, Apaserv realizează conectarea la noua reţea
Ziua Internaţională a Bolilor Rare, marcată la Carei
Asociaţia Werdnig Hoffman Carei, în colaborare cu Direcţia de Cultură, cu sprijinul instituţiilor de învăţământ din municipiu, al Direcţiei de Învăţământ şi Sănătate, a organizat un marş cu ocazia Zilei Internaţionale a Bolilor Rare. Anul 2016, marchează al IX-lea an
Filmele săptămânii care nu trebuie ratate !
În această săptămână, la Ankora Film vom avea parte de un adevărat cocktail cinematografic pentru toate vârstele format din filme de aventură, biografii, acțiune și animații. Fie că vorbim despre filmul de aventură ,,Zeii Egiptului” sau animația ,,Fură steagul, salvează
,,Ecologiștii creativi” realizează obiecte decorative
Luni, 29 februarie, în sala de lectură ,,Gheorghe Bulgăr” a Bibliotecii Județene a avut loc atelierul creativ ,, Ecologiștii creativi”. Toate obiectele realizate vor fi prezentate într-o expoziție colectivă în mai multe locații din municipiul Satu Mare. Prima activitate din
Cadouri de 1 Martie
În fiecare an, ziua de 1 Martie este una specială pentru doamne și domnișoare. Acestea se află în centrul atenției iar persoanele iubite încearcă să le ofere cele mai potrivite cadouri. Cu acest prilej, micii comercianți stradali își scot la