A.D.I. Judeţul Satu Mare, în parteneriat cu Norvegia

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare aprilie 19, 2016 16:53

A.D.I. Judeţul Satu Mare, în parteneriat cu Norvegia

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Judeţul Satu Mare, în calitate de aplicant, a finalizat cu succes implementarea proiectului „Building partnership for a green future!”.

Proiectul a avut drept scop principal dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Norvegia în calitate de stat donator şi să exploreze posibilităţile pentru dezvoltarea cooperării în domeniul elaborării strategiilor privind eficienţa energetică a regiunilor.

Principala activitate a proiectului a constat în efectuarea unei vizite în Norvegia, care s-a axat pe realizarea unui schimb de experienţă privind strategiile de eficienţă energetică din regiuni şi municipalităţi.

Pe durata schimbului de experienţă au fost explorate şi posibilităţile de a dezvolta relaţiile de colaborare în domeniul eficienţei energetice între A.D.I. Judeţ şi instituţiile vizitate.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Judeţul Satu Mare a fost constituită în anul 2015, în scopul pregătirii, promovării şi implementării proiectelor pentru dezvoltarea judeţului Satu Mare.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="42615"]