Amenzi de până la 5000 de lei pentru şoferi

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare august 27, 2014 17:37

Amenzi de până la 5000 de lei pentru şoferi

kllŞoferii care transportă călători fără a avea autorizaţie pot primi amenzi de până la 5000 de lei. Acest proiect a fost aprobat ieri de către Guvern.

Într-un proiect de lege aprobat ieri, 26 august, de către Guvern se menţionează că şoferii care transportă călători fără a avea autorizaţie vor fi sancţionaţi cu amenzi usturătoare. Persoanele fizice sau juridice care efectuează activităţi neautorizate de transport rutier de persoane vor fi sancţionate conform legii nr.38/2003.

Dispoziţiile stabilesc ca persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism, iar acel transport nu este realizat în regim de taxi sau în regim de închiriere de către transportatori autorizaţi, ar putea fi sancţionate cu o amendă cuprinsă între 1.000 lei şi 5.000 lei.
Acest proiect urmează a fi trimis spre dezbatere la Parlament după ce a fost lansat în dezbatere publică la sfârşitul lunii iulie de către Ministerul Transporturilor.
Reglementările din proiectul de lege lansat sub formă de proiect de ordonanţă  au fost propuse şi în decembrie 2013 dar atunci au fost respinse.
Proiectul de lege trebuie să obţină votul celor două camere ale Parlamentului, să fie promulgat de preşedinte, urmând a fi publicat în Monitorul Oficial după ce va intra în vigoare.
Ministerul Transporturilora precizat că a iniţiat proiectul  din cauza existenţei unor practici ilegale în activităţile de transport rutier de persoane, fapt care afectează semnificativ atât transportul local, cât şi transportul judeţean de persoane .

Articole relevante

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="11768"]