Bătaie cu pumnii la noul sediu al Poliției Locale

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare decembrie 28, 2016 16:02

Bătaie cu pumnii la noul sediu al Poliției Locale

Scandal mare la noul sediu al Poliției Locale Satu Mare. Chiar în ziua inaugurării sediului, un superior și-a luat la bătaie subalternul pe motive încă neclare. Directorul general al Poliției Locale, Ioan Precup confirmă cele întâmplate.

Altercația se pare că a avut loc pe data de 20 decembrie, chiar în ziua în care a fost inaugurat noul sediu al Poliției Locale Satu Mare. Potrivit unor martori, șeful Biroului pază-logistică, Mihai Macioca, l-ar fi lovit pe subalternul său Gheorghe Haidu, care ocupă funcția de magazioner, imputându-i anumite achiziții neconforme. Pentru fapta sa, subalternul a fost aspru pedepsit întrucât superiorul lui s-a năpustit asupra lui cu pumnii, ignorând faptul că mai mulți colegi se aflau de față. Directorul general al Poliției Locale Satu Mare, Ioan Precup confirmă cele întâmplate și spune că se fac verificări iar cel responsabil va suporta consecințele.  Câțiva martori la scena desprinsă parcă din filme, spun că în urma altercației, cel agresat s-a ales cu arcada spartă.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="53779"]