Caravana Docuart poposește la Satu Mare

Dulf Alexandra
By Dulf Alexandra mai 3, 2017 13:56

Caravana Docuart poposește la Satu Mare

A cincea oprire a Caravanei Docuart se întâmplă în zilele de 5 și 6 mai, în Satu Mare, la Sala Amfiteatru a Casei de Cultură a Sindicatelor. În cadrul evenimentului vor fi proiectate documentarele de autor realizate în perioada 2015 – 2016, selectate și premiate la București Docuart Fest, ediția 2016.

Așadar, vineri, 5 mai, de la ora 17:30, cinefilii vor putea urmări două documentare studențești, Perfection is Forever, un concept de documentar experimental instalație în care se îmbină realitatea cu ficțiunea, urmat de 10:34 to Belgrade de Ioana Grigor un documentar realizat pe străzile unui Belgrad care începe să renască. Seara de vineri se încheie cu documentarul de la ora 20:00, Un film mai puțin vesel, mai mult trist, poetic și sfătos realizat de Cornel Mihalache urmat de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu realizatorul acestuia.

Ziua de sâmbătă continuă de la ora 17:00 cu Farid Fairuz versus Mihai Mihalcea un documentar despre autorul care nu mai poate fi deosebit de artist; si Stories in Tea Cups de Mirona Radu – care prezinta mici felii din viața cotidiană a chinezilor. Proiecțiile continuă cu o incursiune în viața unei familii care-și asumă cu credință-n Dumnezeu destinul, Doar o răsuflare la ora 17:45. Primul documentar realizat de Cosmin Bumbuț și Elena Stancu, Ultimul căldărar, film care spune povestea lui Geo, un tânăr căldărar din satul Corcova va începe la ora 19:00 și va fi urmat de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu realizatorii acestuia. Ultima proiecție de sâmbătă, ora 20:30, îl prezintă pe Rodion Roșca, părintele muzicii electronice românești, protagonistul filmului Imagini din vis, câștigătorul marelui trofeu Docuart Fest 2016. După proiecție, Rodion va fi prezent în sală pentru a povesti cu spectatorii. Proiectul este organizat de asociația culturală pentru film documentar românesc Docuart și reprezintă o extensie a festivalului de film București Docuart Fest. Următoarele orașe vizate sunt Cluj-Napoca, Timișoara, Gherla și București. Intrarea este liberă.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="54990"]