Concursul de pălincă şi-a desemnat câştigătorii

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare decembrie 2, 2015 15:39

Concursul de pălincă şi-a desemnat câştigătorii

În perioada 2-7 noiembrie, în Satu Mare, s-a desfăşurat cea de-a X-a ediţie a uneia dintre cele mai importante competiţii care premiază calitatea produselor sătmărene. Vorbim de Concursul Judeţean de Pălincă, un eveniment ce a confirmat tradiţia îndelungată a Sătmarului în producerea pălincii.

În cadrul concursului au avut loc nu mai puţin de 119 probe de pălincă, iar juriul care a deliberat premiile a fost alcătuit din specialişti din străinătate. Producătorii sătmăreni care au participat la competiţie sunt membri ai Asociaţiilor ,,Ţara Oaşului’’, respectiv ,,Codreanca’’. Miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată în sala mică a Palatului Administrativ, preşedintele Consiliului Judeţean şi prefectul judeţului Satu Mare i-au felicitat pe producători şi le-au înmănat diplomele câştigătorilor. Marele premiu i-a revenit Mariei Papp din Porumbeşti, care a învins cu o pălincă de pere produsă în anul 2013.

Prefectul Eugeniu Avram a declarat că apreciază deosebita muncă depusă de producători şi spune că îi susţine necondiţionat pe sătmăreni şi produsele lor de înaltă calitate.

Căştigătoarea concursului a spus că, deşi a fost convinsă că are un produs foarte bun, nu s-a aşteptat să urce pe întâia treaptă a podiumului.

Judeţul Satu Mare are o moştenire deosebit de preţioasă, producerea pălincii reprezentând una dintre tradiţiile unice în lume.

Concursul de pălincă şi-a desemnat câştigătorii –>> http://tv1satumare.ro/?p=36298

Posted by TV1 Satu Mare on 2 Decembrie 2015

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="36298"]