Debut editorial la Biblioteca Județeană

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare noiembrie 8, 2016 13:52

Debut editorial la Biblioteca Județeană


Biblioteca Județeană Satu Mare găzduiește marți, 8 noiembrie, evenimentul de lansare a primului volum de versuri apărut sub semnătura tânărului Cuth Mircea Petre, intitulat „Fructele iernii. Poezii și gânduri. Evenimentul se va derula în Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr”, cu începere de la orele 16:00.

La eveniment sunt invitați să participe oameni de cultură, scriitori, jurnaliști și bibliotecari, colegi și apropiați ai autorului, dar și publicul larg.

Autorul mărturisește că „Pasiunea de a scrie a venit odata cu anumite întâmplări din viață și trăiri care mi-au dat impulsul de a lăsa ceva frumos prin scris (…) pentru toți cei care mă cunosc, mă știu sau doar au auzit de mine.”

Cuth Mircea Petre s-a născut în localitatea Dumbrava, județul Satu Mare. A absolvit cursurile liceale la Colegiul Tehnic de Transporturi și Telecomunicații „Ion I. C. Brătianu” din Satu Mare. „Fructele iernii. Poezii și gânduri” este volumul de debut al tânătului autor. La cei 22 de ani ai săi, în încheierea volumului, Cuth Mircea Petre mărturisește „Domnul să mă ajute să mai scriu o altă carte!”

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="52136"]