Degustare de vin și muzică bună, la Festivalul Vinului Sătmărean

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare aprilie 14, 2016 15:14

Degustare de vin și muzică bună, la Festivalul Vinului Sătmărean

Sâmbătă, 16 aprilie, în Piața 25 Octombrie, renumitele podgorii sătmărene vor fi prezente cu cele mai bune vinuri nobile, la cea de-a IV-a ediție a Festivalul Vinului Sătmărean.

De câțiva ani încoace, a devenit o tradiție ca membrii Asociației viniviticultorilor din podgoriile tradiționale sătmărene, să se adune în Piața 25 Octombrie din Satu Mare unde să ofere spre degustare publicului interesat cele mai savuroase vinuri din producție proprie. Evenimentul, programat sâmbătă, 16 aprilie va găzdui și decernarea premiilor pentru cele mai bune vinuri care au concurat la cea de-a XIII-a ediție a Concursului județean de vinuri nobile din județul Satu Mare desfășurat în perioada 11-15 aprilie 2016. Pentru ca evenimentul să fie unul memorabil, mai mulți interpreți de muzică populară cunoscuți la nivel județean și național vor urca pe scenă spre bucuria celor prezenți. Astfel, printre artiștii invitați se vor număra: Petrică Mureșan, Ansamblul Cununița, Taraful Ceatăra din Carei, Trupa Haiducii precum și invitatul special Benone Sinulescu.





Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="42381"]