Delincvenţa juvenilă rămâne constantă în Satu Mare

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare decembrie 3, 2015 16:24

Delincvenţa juvenilă rămâne constantă în Satu Mare

Potrivit unui studiu, fenomenul delincvenţei juvenile este în creştere, acesta fiind un aspect acut, foarte important şi care, din cauza mai multor factori, poate avea repercusiuni deosebit de grave. La nivelul judeţului Satu Mare, această componentă a criminalităţii este o problemă care rămâne la fel de actuală, indiferent de generaţie.

Delincvenţa juvenilă este, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean, un fenomen ce este ţinut sub control în judeţul Satu Mare. Cele mai frecvente infracţiuni constatate de poliţişti sunt furturile şi tâlhăriile, însă minorii, din cauza problemelor de familie, a labilităţii psihice ori din cauza unor anturaje nepotrivite, recurg şi la alte acţiuni infracţionale. La final de 2015, am vrut să aflăm care este numărul faptelor ce prezintă pericol social, în comparaţie cu ceea cea au consemnat oamenii legii anul trecut. Potrivit inspectorului principal din cadrul IPJ Satu Mare, Felicia Hrihorişan, numărul infracţiunilor se menţine constant.

Deşi s-ar putea crede că minorii care recurg la infracţiuni o fac din cauza unui trai plin de lipsuri sau pentru că provin din familii dezorganizate, o cercetare efectuată de poliţie arată că majoritatea tinerilor care apelează la fapte sociale periculoase provin din ,,familii relativ normale’’.

De asemenea, foarte multe infracţiuni comise de tineri au loc în instituţiile de învăţământ, elevii recurgând la furturi, loviri, dar şi la alte violenţe.

Inspectorul principal Felicia Hrihorişan a vorbit şi despre factorii de risc în apariţia comportamentului delincvent.

Delincvenţa juvenilă este o problemă majoră care menţine în stare de alertă cele mai avizate organisme internaţionale, cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite sau Consiliul Europei.

Delincvenţa juvenilă rămâne constantă în Satu Mare –>> http://tv1satumare.ro/?p=36333

Posted by TV1 Satu Mare on 3 Decembrie 2015

 

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="36333"]