Descoperire macabră! Bărbat găsit mort în locuință

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare noiembrie 30, 2016 19:28

Descoperire macabră! Bărbat găsit mort în locuință

Descoperire macabră făcută astăzi de polițiștii sătmăreni. Cadavrul unui bărbat, aflat în stare de putrefacție a fost găsit în propria locuință din Piața 25 Octombrie. Vecinii au fost cei care au simțit un miros puternic și au alertat poliția. 

În momentul în care legiștii au intrat în apartamentul indicat de vecini, aceștia au descoperit cadavrul bărbatului de aproximativ 45 de ani, aflat în descompunere semn că acesta decedase de câteva zile. Potrivit anchetatorilor, pe trupul acestuia nu au fost descoperite semne de violență care să indice varianta unei crime.

Cadavrul a fost preluat de legiști și transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei, iar polițiștii și procurorii au demarat o anchetă în acest caz. Din primele cercetări, nu sunt suspiciuni de omor.





Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="53000"]