Dezbatere publică despre siturile Natura 2000

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare decembrie 8, 2015 16:07

Dezbatere publică despre siturile Natura 2000

Marţi, 9 decembrie, în sala mică a Consiliului Judeţean a avut loc o dezbatere publică referitoare la implementarea proiectului „Consolidarea reţelei Natura 2000”.

Proiectul „Consolidarea reţelei Natura 2000” este derulat de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Delta Dunării care are ca scop îndeplinirea obligaţiilor care revin României ca stat membru al Uniunii Europene, în domeniul protecţiei naturii.

În cadrul dezbaterii au fost propuse pentru desemnare, pe suprafaţa judeţului Satu Mare, situri noi de importanţă comunitară şi extinderea ariei de protecţie specială avifaunistică.

La dezbaterea publică au participat reprezentanţi ai primăriilor din judeţul Satu Mare, asociaţiilor de Proprietari sau de fermieri, asociaţiilor de Vănători din zona siturilor propuse, respectiv Direcţia Silvică şi Direcţia pentru Agricultură,   Administraţia Bazinală de Apă Someş – Tisa – SGA şi ANIF – Unitatea de Administrare Satu Mare.

Dezbatere publică despre siturile Natura 2000 –>> http://tv1satumare.ro/?p=36577

Posted by TV1 Satu Mare on 8 Decembrie 2015

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="36577"]