Fără violență la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare decembrie 8, 2015 16:03

Fără violență la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă

Sub genericul ,,Fără Violență în Școli”, Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare a organizat marți, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare activități menite să prevină violența între elevi prezentând aspecte teoretice și practice legate de misiunile Jandarmeriei dar și despre fenomenul infracțional și contravențional.

În ultimul timp, actele de violență sunt tot mai des întâlnite în cadrul unităților școlare fapt ce a determinat conducerea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare să ajute la diminuarea violenței din instituție prin activități preventiv informative.

În urma unui acord partenerial încheiat între Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare cu Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare, vor fi organizate semestrial activități cu caracter educativ destinate atât elevilor cât și dascălilor.

În anul școlar 2015-2016 la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare se vor desfășura o serie de activități educative. Scopul principal al acestor acțiuni este dezvoltarea unui comportament responsabil pentru cei 70 de copii cu deficiență mintală aflați în centru.

Fără violență la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă –>> http://tv1satumare.ro/?p=36568

Posted by TV1 Satu Mare on 8 Decembrie 2015

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="36568"]