ÎN MEMORIA PAULEI RAȚ

Dulf Alexandra
By Dulf Alexandra aprilie 19, 2017 14:14

ÎN MEMORIA PAULEI RAȚ

Au curs lacrimi de amintire pentru cea care a fost fiică, prietenă ori colegă de scenă, Paula Raț. În memoria ei, pentru al doilea an consecutiv, a fost organizat un concert la Filarmonica “Dinu Lipatti” unde familia, prietenii și cunoscuții au rememorat momente din viața tinerei artiste sătmărene.

Pe scenă au urcat artiști precum: Petrică Mureșan, formația Argus, Rareș Jucan, Alexandra Mărcuț, Raluca Dumitru și surorile Hermina și Ștefania Hotca.  Anul acesta, mai exact pe data de 17 aprilie, s-au împlinit doi ani de când Paula Raț a trecut la cele veșnice în urma unui tragic accident. Mașina în care se afla și care se îndrepta spre Arad a intrat sub o autoutilitară. Paula a decedat pe loc. În amintirea ei, părinții au decis să organizeze un concert care este totodată și unul caritabil întrucât banii strânși din vânzarea cd-urilor cu muzica Paulei vor merge spre Casele de copii din județul Satu Mare.





Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="54947"]