Incendiu la două locuințe

0
19

În cursul acestui sfârșit de săptămână, I.S.U. ,,SOMES” Satu Mare a intervenit pentru stingerea a două incendii izbucnite în Sărăuad și Tășnad.

La primul incendiu ce a avut loc vineri în localitatea Sărăuad, s-au deplasat de urgenţă pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Tăşnad, care au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. În momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul hornului, existând pericolul extinderii acestora la acoperişul imobilului. Cauza probabilă a incendiului:  coş de fum necurăţat de funingine. În dimineaţa zilei de duminică, alte două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenţie Tăşnad au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă în localitatea Tăşnad. La momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau la magazia de lemne, existând pericolul extinderii acestora la casa de locuit. Pompierii militari au localizat şi lichidat incendiul împiedicând propagarea acestuia. Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că, incendiul a fost, cel mai probabil, provocat de aprinderea lemnelor destinate încălzirii locuinţei, în urma depozitării jarului şi a funinginei în apropierea materialelor combustibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *