Încep lucrările la varianta de ocolire a Sătmarului

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare decembrie 7, 2016 16:00

Încep lucrările la varianta de ocolire a Sătmarului

Miercuri, 7 decembrie în cabinetul prefectului, Radu Bud a avut loc o primă întâlnire a administraţiei publice cu reprezentanţii consorţiului italian care a câştigat licitaţia pentru construirea variantei de ocolire a municipiului Satu Mare.

Întâlnirea a fost una de prezentare a echipei de constructori, respectiv de informare privind calendarul lucrărilor. În cadrul discuţiilor, s-a subliniat importanţa respectării termenelor, având în vedere că proiectul tehnic trebuie finalizat până în luna aprilie a anului următor, iar în luna mai este programată începerea efectivă a lucrărilor la varianta de ocolire a municipiului reşedinţă de judeţ. Pentru buna desfăşurare a proiectului, la termen şi în condiţii de calitate este necesară realizarea lucrărilor în sezoanele estivale din anii 2017 şi 2018. Prefectul Radu Bud i-a asigurat pe constructori de onesta deschidere a administraţiei publice locale în colaborarea cu aceştia şi a transmis un mesaj clar: “Un constructor serios şi harnic are în noi cel mai bun partener, dar şi un prieten adevărat. În caz contrar riscă să devină indezirabili. Evident că rezultatul muncii lor va fi măsurată în gradul de apreciere şi satisfacere a celor aproape 400.000 de locutori ai judeţului nostru” a menţionat reprezentantul Guvernului în teritoriu.





Articole relevante

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="53259"]