Ioan Rus este, oficial, preşedintele unic al PNL

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare iulie 13, 2016 18:01

Ioan Rus este, oficial, preşedintele unic al PNL

În aceste zile au avut loc unele modificări importante la nivelul conducerii Partidului Naţional Liberal Satu Mare. Ioan Rus a fost anunţat deja ca fiind noul preşedinte unic al partidului, iar miercuri, 13 iulie, proaspătul şef al PNL a susţinut prima sa conferinţă de presă în calitate de lider.

Conferinţa de presă a fost deschisă de deputatul Romeo Nicoară, cel care a dat citire deciziei Biroului Politic Naţional al PNL, document oficial semnat de către co-preşedinţii Alina Gorghiu şi Vasile Blaga şi care atestă faptul că Ioan Rus este, oficial, noul preşedinte unic al Partidului Naţional Liberal.

Noul şef al PNL, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Rus, a declarat în discursul său, că partidul pe care îl conduce îi aşteaptă cu braţele deschise pe toţi cei care susţin adevărata politică de dreapta.

Prim-vicepreşedinte al PNL a fost ales primarul comunei Pişcolt, Cosmin Varga.

La conferinţa de presă de miercuri au participat şi cei doi viceprimari ai municipiului, Doina Feher şi Adrian Albu.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="46003"]