Jandarmii sătmăreni, la datorie de sărbători

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare decembrie 23, 2016 13:59

Jandarmii sătmăreni, la datorie de sărbători

Pentru ca sărbătorile Crăciunului să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, patrulele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la aceştia.

In perioada 24-28 decembrie, peste 200 de jandarmi vor executa misiuni de asigurarea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică atât în municipiul Satu Mare, cât şi în localităţile Carei, Negreşti şi Tăşnad, Beltiug şi în zona de competenţă a acestora. Patrulele de ordine şi siguranţă publică vor fi prezente atât în mediul urban cât şi în mediul rural asigurând liniştea cetăţenilor pe parcursul sărbătorilor specifice trecerii dintre ani. Cu acest prilej, Jandarmeria recomandă cetăţenilor să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale, să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme, să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase.

În preajma sărbătorilor Naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos, Jandarmeria Satu Mare adresează tuturor sătmărenilor gânduri bune, urări de sănătate, linişte sufletească şi bucurii alături de cei dragi şi apropiaţi ! CRĂCIUN FERICIT!

Articole relevante

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="53737"]