Jandarmii vor asigura ordinea la trecerea dintre ani

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare decembrie 30, 2016 15:00

Jandarmii vor asigura ordinea la trecerea dintre ani

Jandarmii sătmăreni vor fi angrenaţi pe perioada acestui sfârşit de an, în misiuni de asigurare a ordinii publice la nivelul judeţului dar şi a municipiului Satu Mare.

In perioada 31 decembrie – 01 ianuarie, peste 160 de jandarmi vor executa misiuni de asigurarea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică atât în municipiul Satu Mare, cât şi în localităţile Carei, Negreşti şi Tăşnad, Beltiug şi în zona de competenţă a acestora.  Pentru ca trecerea în noul an să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, patrulele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24.

Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale, în vederea asigurării unui climat optim de ordine şi siguranţă pentru cetăţeni. Patrulele de ordine şi siguranţă publică vor fi prezente atât în mediul urban cât şi în mediul rural.

Cu acest prilej, Jandarmeria recomandă cetăţenilor să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale, să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme, să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase.

 





Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="53836"]