Manifestări in Capitala Unirii, Alba Iulia

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare decembrie 1, 2014 20:03

Manifestări in Capitala Unirii, Alba Iulia

ziua-unirii-la-alba-iulia-vezi-programul-manifestarilor1342605696Sute de persoane  au participat la manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale. Manifestările au început în jurul orei 9.30 cu festivităţile solemne de depuneri de coroane la statuile lui Ion Brătianu şi Iuliu Maniu din centrul municipiului Alba Iulia.

Au urmat ceremonii solemne la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul şi la busturile Regelui Ferdinand şi Reginei Maria din faţa Catedralei Reîntregirii.

Un număr de 860 de militari şi peste 40 de mijloace tehnice de luptă, au participat la parada militară. Trupele participante la paradă sunt din structuri ale Ministerului Apărării, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.

Preşedintele ales, Klaus Iohannis a ajuns la Alba Iulia, fiind întâmpinat de un grup de localnici îmbrăcaţi în costume populare, care l-au servit cu pâine, sare şi pălincă tradiţională. Iohannis a declarat că în calitate de preşedinte al României îşi propune redescoperirea, împreună, a ideii de unitate naţională.

Manifestarile de la Alba Iulia  au continuat pe parcursul întregii zile, cu concerte în aer liber, spectacole de lasere şi focuri de artificii.

Articole relevante

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="15308"]