Miei destui, cumpărători puţini

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare martie 24, 2016 19:14

Miei destui, cumpărători puţini

Cu doar trei zile rămase până la Paştele catolic, comercianţii de miei din Satu Mare se plâng că abia reuşesc să vândă un animal, două, pe zi deşi, spun ei, preţurile sunt mai mult decât decente. Astfel, oamenii rabdă frigul iar cumpărătorii întârzie să îşi facă apariţia.

La Piaţa de Vechituri din Satu Mare mieii aşteaptă să fie sacrificaţi şi în acest an înainte de Paştele catolic. Comercianţii cer pentru un animal între 12 şi 15 lei pe kilogram, însă cumpărătorii nu se înghesuie să cumpere. Unul dintre motive, spun crescătorii de animale, ar fi că Sărbătorile Pascale catolice nu îi mobilizează pe cetăţeni, Paştele ortodox urmând a fi de fapt adevărata perioadă pentru business-uri.

Unul dintre comercianţi spune că trăim vremuri grele, iar cetăţeanul de rând se uită întâi în portofel, iar mai apoi la remorcile pline cu miei.

În 2015, un kilogram de carne de miel costa, în pieţe, între 25 şi 28 de lei. În acest an însă, mieii de Paşte sunt mai ieftini chiar şi cu peste 20 la sută, iar astfel kilogramul de miel viu se poate cumpăra chiar şi cu preţul de 10 lei.

Miei destui, cumpărători puţini –>> http://goo.gl/fIyi47

Posted by TV1 Satu Mare on 24 Martie 2016





Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="41417"]