Openul României la judo a adus în Satu Mare cei mai buni sportivi din țară

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare decembrie 13, 2015 16:14

Openul României la judo a adus în Satu Mare cei mai buni sportivi din țară

Sâmbătă municipiul Satu Mare a fost gazda primei ediții a competiției intitulate Openul României la judo. Sala Ecaterina Both, locul în care s-a desfășurat competiția, a strâns cei mai buni sportivi din țară. În jur de 40 de judoka s-au luptat pentru primele locuri pe podium. Competiția Openul României a fost organizată de Federația Română de Judo, Consiliul Județean Satu Mare, CS Fușle Security și Asociația de Judo Satu Mare.

Openul României este o competiţie destinată seniorilor români, iar organizatorii au pus la bătaie premii în valoare totală de 3.000 euro. Competiția s-a desfășurat la masculin la două categorii de greutate: +85 kilograme şi -85 de kilograme. La feminin a fost o singură categorie, fără limită de greutate. De la CSM Satu Mare au participat Ovidiu Pop, Sebastian Coţ, Cristian Bodârlău, Amado Lazea şi Remus Lazea. Astfel, locul I la categoria masculin sub 85 kg a fost ocupat de Mititelu Denis, locul II de Bodîrlău Cristian iar locul III le-a revenit sportivilor Pop Mircea și Schuarcz Răzvan. La categoria peste 85 kg locul I a fost ocupat de Natea Daniel, locul II de Matei Daniel, iar locul III de Buda Andrei și Vabian Ionuț. La feminin prima treaptă a podiumului a fost ocupată de Bucătari Renata, urmată de Podeszczki Lorena, Dobre Ștefania și Mazilu Alexandra.

Openul României la judo a adus în Satu Mare cei mai buni sportivi din țară –>> http://goo.gl/tSm0PD

Posted by TV1 Satu Mare on 13 Decembrie 2015

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="36797"]