Prins în flagrant în timp ce încerca să fure din autoturisme

0
3

Sâmbătă, în jurul orei 04.00, agenți de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, aflându-se în serviciul de patrulare, au depistat pe strada Parcului din municipiu, un tânăr de 20 ani din Satu Mare, în timp cu încerca să deschidă autoturismele parcate, trăgând cu mâna de sistemele de închidere.

Din cercetări, a rezultat că dintr-un autoturism ar fi reușit să sustragă bunuri,  astfel că tânărului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiuni de furt calificat, urmând ca cercetările să continue pentru stabilirea întregii activități infracționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *