Profesorii au asigurate salariile pe 11 luni

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare octombrie 8, 2014 18:32

Profesorii au asigurate salariile pe 11 luni

salariu_46500900Profesorii pot să stea liniştiţi. Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 59, prin care bugetul de stat a fost rectificat, Guvernul a alocat 7, 87 milioane de lei, pentru salariile cadrelor didactice.

Potrivit directorului Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare, Mircea Ardelean, Ordonanţa de Urgenţă nr. 59, prin care bugetul de stat a fost rectificat, a fost o măsură binevenită la unele ministere. Astfel, Guvernul a alocat suplimentar suma de 7, 87 milioane lei, pentru salariile profesorilor şi ar mai fi nevoie de încă 11 milioane lei, bani care ar putea fi alocaţi la următoare rectificare de buget. Datorită acestei ordonanţe, salariile din învăţământ sunt asigurate pentru 11 luni.

În schimb, statul nu a reuşit să asigure banii necesari pentru plata salariilor asistenţilor personali pentru persoanele cu dizabilităţi. S-a solicitat o suma de 4, 7 milioane şi s-au primit doar 1, 5 milioane.

O.U.G nr. 59 a mai adus un lucru bun, şi anume prelungeşte perioada de stingere a plăţilor restante, termenul limită fiind data de 20 noiembrie, şi nu 31 octombrie, cum era până acum.

Articole relevante

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="13402"]