Program de formare a carelor didactice, în domeniul prevenirii consumului de droguri

Dulf Alexandra
By Dulf Alexandra martie 16, 2017 13:13

Program de formare a carelor didactice, în domeniul prevenirii consumului de droguri

Azi, 16 martie 2017, se desfăşoară o nouă sesiune de formare a cadrelor didactice, în domeniul prevenirii consumului de droguri, organizată de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Satu Mare, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Satu Mare.

Sesiunea de formare urmăreşte îmbunătăţirea competenţelor a 25 cadre didactice, în vederea implementării programului „Cum să creştem sănătoşi” în rândul copiilor din grupa mare de grădiniţă şi a elevilor din clasa pregătitoare – un program de formare de deprinderi de viaţă sănătoasă, (alimentaţie, igienă, mişcare), a comportamentelor sănătoase şi a modalităţilor adecvate de rezolvare a conflictelor fără violenţă şi luare de decizii.
La finalul sesiunii de formare (mai 2017), cadrele didactice vor dobândi cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice, necesare în promovarea comportamentelor şi abilităţilor de viaţă sănătoasă în rândul copiilor cu vârste între 5-9 ani:
 cunoaşterea aspectelor legate de importanţa educaţiei pentru sănătate, de la vârste cât mai mici;
 cunoaşterea modalităţilor de a promova şi dezvolta abilităţile şi resursele personale ale copiilor;
 cunoştinţe despre cum să promoveze stiluri şi obiceiuri de viaţă sănătoase, care să acţioneze ca elemente de protecţie faţă de alternative nocive;
 cunoaşterea strategiilor care îi ajută pe copii cum să se ferească de comportamentele periculoase;
 identificarea principalelor etape în planificarea, implementarea şi evaluarea programului;
În vederea implementării programului, CPECA Satu Mare a conceput şi pus la dispoziţia cadrelor didactice un manual de lucru, adaptat specificului de vârstă al copiilor.
Sesiunea de formare se va desfăşura pe parcursul a 20 ore de învăţare (6 ore teoretice, 12 ore practice, 2 ore evaluarea programului) şi vor fi susţinute de către asistent social Camelia Iacob şi spec. prev. Stefania Boca, din cadrul CPECA Satu Mare, formatori autorizaţi ANC.
Până în prezent, 188 de copii de vârstă preşcolară şi şcolară mică şi-au dezvoltat deprinderile de viaţă sănătoase, prin participarea la programul ,,Cum să creştem sănătoşi”, aplicat de cele 24 de cadre didactice formate în sesiunea noiembrie 2016 – ianuarie 2017.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="54729"]