S-a dat startul ,,Săptămânii Prevenirii Criminalităţii’’

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare septembrie 26, 2016 14:29

S-a dat startul ,,Săptămânii Prevenirii Criminalităţii’’

În perioada 26 – 30 septembrie se derulează cea de-a XI-a ediţie a ,,Săptămânii Prevenirii Criminalităţii’’, o campanie derulată la nivel naţional de Poliţia Română.

Săptămâna Prevenirii Criminalităţii este cel mai bun prilej de a promova activităţile preventive şi de a sensibiliza populaţia cu privire la importanţa adoptării unor conduite antiinfracţionale. În judeţul Satu Mare vor fi organizate şi desfăşurate activităţi de informare, conştientizare şi promovare a unor conduite preventive în rândul copiilor şi tinerilor.

În cadrul celei de-a unsprezecea ediţii a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii vor fi abordate cinci teme principale: delincvenţa juvenilă, victimizarea minorilor, infracţiunile contra patrimoniului, prevenirea infracţiunilor comise prin violenţă, respectiv siguranţa rutieră.

Pe parcursul celor cinci zile, pe raza judeţului vor fi organizate activităţi punctuale, în funcţie de specificul fiecărei zile în parte, dar şi în funcţie de grupul ţintă ales.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="48313"]