Sătmărenii sunt ,,pentru” legea antifumatului

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare decembrie 16, 2015 18:30

Sătmărenii sunt ,,pentru” legea antifumatului

Legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise dar şi în spaţiile deschise care se află în apropierea unui loc de joacă a fost adoptată de către parlamentari şi va merge spre promulgare.

Plenul Camerei Deputaţilor, a adoptat marţi, 15 decembrie, legea referitoare la interzicerea fumatului în toate spaţiile publice închise şi deschise, cu 164 de voturi ,,pentru”, 20 de voturi ,,împotrivă” şi 26 de abţineri, urmând să fie transmisă preşedintelui spre promulgare. Majoritatea sătmărenilor sunt de acord cu decizia luată.

Potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor, fumatul va fi permis numai în camere special amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor. Sancţiunile sunt de la 100 la 500 de lei pentru persoane fizice şi de la 5.000 până la 15.000 de lei pentru persoanele juridice care nu respectă legea.

Sătmărenii sunt ,,pentru” legea antifumatului –>> http://goo.gl/uW7pv1

Posted by TV1 Satu Mare on 16 Decembrie 2015

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="36959"]