Șoferița decedată în accidentul din Mădăras s-a sinucis

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare ianuarie 20, 2016 17:58

Șoferița decedată în accidentul din Mădăras s-a sinucis

Tânăra de 28 de ani care a decedat în accidentul produs duminică la ieșirea din localitatea Mădăras s-a sinucis. La această concluzie au ajuns anchetatorii care au investigat accidentul rutier.

Estera, șoferița în vârstă de 28 de ani și-a amenințat familia și apropiații de nenumărate ori că își va pune capăt zilelor. Duminică, tânăra aflată la volanul unui autoturism de mulți cai putere, a gonit nebunește pe drumul ce leagă localitatea Mădăras de Ardud. La un moment dat a pierdut controlul volanului și a intrat frontal într-un autotractor care circula din sens opus. În urma impactului, femeia și-a pierdut viața. Ipoteza sinuciderii a apărut după ce șoferul tirului le-a explicat polițiștilor cum autoturismul marca Audi se apropia cu viteză mare din față, circulând de pe o bandă pe alta. Totodată, membrii familiei spun că Estera îi amenința demult că se va sinucide la volanul mașinii și de nenumărate ori aceștia au ascuns cheile ori au dezumflat roțile autoturismului pentru a o împiedica să recurgă la acest gest. În cele din urmă, gândurile negre ale tinerei au răzbit. Estera a fost înmormântată marți în Sărmășag, comuna natală.

Șoferița decedată în accidentul din Mădăras s-a sinucis –>> http://goo.gl/V9Ek5i

Posted by TV1 Satu Mare on 20 Ianuarie 2016





Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="38208"]