Uniţi pentru bunăstarea judeţului Satu Mare

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare ianuarie 7, 2016 16:48

Uniţi pentru bunăstarea judeţului Satu Mare

Mereu prezent la cele mai importante evenimente religioase din judeţul Satu Mare, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, spune, ori de câte ori are ocazia, că o comunitate poate să fie unită nu doar prin slujbele de suflet, ci şi printr-o serie de acţiuni promovatoare de tradiţie, acestea din urmă datorându-se implicării autorităţilor în viaţa bisericească.

Împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul uneşte credincioşii din judeţul Satu Mare nu doar prin slujbele religioase, cât şi printr-o serie de evenimente menite să insufle sătmărenilor credinţă, dar şi deschidere către tradiţiile şi obiceiurile acestui judeţ ospitalier.

Pentru că este început de an, preşedintele Ştef a ţinut să le transmită sătmărenilor să aibă parte de un 2016 bun, cu realizări semnificative.

Colaborarea strânsă dintre biserică şi autorităţi ne arată că judeţul nostru menţine vii tradiţiile româneşti, iar el la rândul său insuflă locuitorilor săi să păstreze viu sentimentul de apartenenţă al românilor.

Uniţi pentru bunăstarea judeţului Satu Mare –>> http://goo.gl/86A6Pl

Posted by TV1 Satu Mare on 7 Ianuarie 2016

 

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="37635"]