Ziua Națională a României marcată la Ardud

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare decembrie 1, 2016 17:52

Ziua Națională a României marcată la Ardud

La 98 de ani de la cel mai important eveniment pentru români și anume Marea Unire de la 1918, întreaga țară e astăzi de 1 Decembrie în sărbătoare. Manifestări au avut loc atât în municipiul Satu Mare precum și în orașul Ardud.

România petrece astăzi de ziua ei cu manifestări și festivități ce au loc în fiecare județ al țării. Daca la Satu Mare s-au strâns sute de cetățeni pentru a asista la celebra paradă militară ei bine nici în Ardud situația nu a fost mai prejos. Manifestările au început cu un ceremonial religios la bustul omului politic dr. Augustin Mircea.

Au urmat mai apoi depuneri de jerbe de flori din partea primăriei și consiliului local.

În acest an, potrivit primarului Ovidiu Duma, programul manifestărilor este unul mai amplu față de anii anteriori.

Căminul din Baba Novac a fost locul în care s-au desfășurat momentele artistice dedicate zilei de 1 Decembrie iar printre cei care au urcat pe scenă se numără: Corul de copii Ardente, Ansamblul Cetatea Codrului precum și copii cercului de balet al Casei de Cultură.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="53030"]