Cel mai important ,,DA!”

TV1 Satu Mare
By TV1 Satu Mare iulie 26, 2016 15:04

Cel mai important ,,DA!”

Dacă vă aflaţi în perioada în care vă planificaţi nunta de vis şi toate detaliile sunt puse la punct, trebuie să vă opriţi asupra oficierii cununiei civile. Aici începe adevărata distracţie pentru că sunt termene limită, documente, programări online, precum şi alegerea cadrului perfect pentru ca ziua să fie una de neuitat. 

Căsătoria reprezintă un moment unic în viaţa noastră, însă pentru a trăi ziua în care ofiţerul stării civile să poată rosti binecunoscuta formulă ,,vă declar soţ şi soţie”, tinerii trebuie să parcurgă un şir de etape.

Potrivit conducerii Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare în lunile iulie, august şi decembrie se oficiază cele mai multe căsătorii pe raza municipiului Satu Mare.

Pentru ca tinerii însurăţei să îşi amintească cu drag de acest moment, Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei le oferă posibilitatea ca cel mai important ,,Da!” spus vreodată să fie făcut într-un alt cadru decât cel al sălii de căsătorii.

Pentru a nu aglomera zilele de sâmbătă şi duminică, este de remarcat faptul că în municipiul Satu Mare, starea civilă se poate oficia în orice zi de luni până vineri în intervalul orar 11- 16:30 respectiv joi până la 18:30. În cazul în care sunt mai multe programări, aceste ore pot fi defalcate.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește TV1 Satu Mare și pe Facebook

[related_post themes="flat" id="46330"]