NOUL POD PESTE SOMEȘ SE DESCHIDE ÎN ACEST AN

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, într-o conferință de presă, a precizat că urmează cea mai spectaculoasă, dar și cea mai dificilă etapă de construcție a noului pod peste Someș, montarea hobanelor. Reprezentanții Strabag, cei care au câștigat licitația pentru pod, dar și cei ai companiei DYWIDAG, care vor asigura montarea cablurilor de oțel, au fost prezenți la conferință pentru a explica cum funcționează sistemul hobanat, dar și care sunt caracteristicile tehnologiilor care urmează să fie folosite la Satu Mare. 195 tone de hobane vor fi montate la Satu Mare, iar lucrările se vor finaliza pe 30 noiembrie.

 

 

Într-o conferință de presă alături de constructori, primarul municipiului a vorbit despre lucrările care se vor desfășura în următoarea perioadă pe șantierul podului de peste râul Someș.

Potrivit edilului, urmează cea mai spectaculoasă, dar totodată și cea mai dificilă etapă. Este vorba despre montarea hobanelor (cabluri de oțel), care se face pas cu pas pentru susținerea tablierului metalic.

 

 

Lucrările de montare și echilibrare a hobanele se vor face pas cu pas, au explicat reprezentanții firmei care va executa lucrările, punctând că ea se realizează simetric, de-o parte și de alta a pilonilor.

Hobanele care urmează să fie montate la Satu Mare vor avea o protecție individuală împotriva coroziunii, izolare iar sistemul implementat va fi unul care să asigure și o mentenanță ușoară, inclusiv recalibrări, în cazul în care va fi nevoie.

Iar sistemul nu va fo protejat doar față de acțiunea corozivă a aerului și apei, ci va avea și o protecție față de posibile incidenii. Un alte pericol luat în calcul este cel legat de lovirea cablurilor de către fulgere.