Spectacol extraordinar „Erus și Valea Iubirii” la Satu Mare

Hai la teatru în orașul tău! Duminică 30 ianuarie, copii și părinți, deopotrivă, sunt invitați la un spectacol extraordinar marca Opera Comică pentru Copii: „Erus și Valea Iubirii”. Acesta va fi proiectat pe marile ecrane ale Cineplexx Satu Mare din Shopping City Satu Mare începând cu ora 12:00.

Așa cum ne-a obișnuit deja, Opera Comică pentru Copii oferă și de această dată spectatorilor o punere în scenă demnă de marile scene ale lumii. Musicalul „Erus și Valea Iubirii” este realizat după a treia carte despre Erus a lui Alec Blenche. Erus își face noi prieteni în drumul său pentru a salva Lumea, după ce în primele două vizitează Valea Răbdării și pe cea a Generozității în drumul său de erou salvator. Sunt 68 de minute de acțiune densă, personaje fantastice, muzică și distracție care te țin cu sufletul la gură!

Spectacolul este programat să fie proiectat în aceeași zi și la aceeași oră în 11 cinematografe din opt orașe din țară, dar poate fi văzut și online pe www.scenatv.ro, de către românii de pretutindeni. Biletele pot fi achiziționate de la casele de bilete și de pe www.teatrulacinema.ro. Costul unui bilet este de 23 de lei pentru adulți și de 18 lei pentru copii.

„În ziua și la ora proiectării în cinematografe, spectacolul va fi disponibil și online, pe www.scenatv.ro, pentru a fi vizionat de către cei care nu pot să ajungă în sala de cinema sau care nu au un cinematograf în localitate. Și, de asemenea, pentru toți românii aflați în străinătate”, afirmă Mihai Penișoară, directorul general al companiei Teatru la Cinema.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de renume mondial, unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează și care are în portofoliul său o listă impresionantă de spectacole premiate la nivel internațional.

Mulțumim partenerilor noștri media pentru sprijinul pe care îl acordă campaniei „Hai la teatru în orașul tău”:

Pentru detalii suplimentare vă stăm cu plăcere la dispoziție. Persoană de contact: Nicoleta Puiu, telefon: 0766 917 688, email: nicoleta@bestcommunities.ro.